Astăzi, în data de 14 august, vorbim despre ceva care face, inevitabil, parte din viața noastră alături de câini. Despre pierdere, pentru că astăzi unul dintre câinii Asociației, Alice, a murit.
Pentru oamenii care lucrează alături de câini, există o realitate despre care vorbim poate prea puțin. Înainte de a fi câini de terapie, de intervenție, de căutare-salvare sau parteneri în diferitele activități ale Asociației, ei sunt câinii noștri. Trăiesc în casele noastre, cresc alături de familiile noastre, ne cunosc rutinele, vocile, bucuriile și zilele grele. Împărțim cu ei ani de viață.
Iar apoi îi aducem într-o lume mai mare.
Acolo sunt cunoscuți și iubiți de colegi, de voluntari, de beneficiari, de copii și de familiile acestora. Se construiesc alte relații, alte atașamente, alte povești.
De aceea, când unul dintre ei moare, pierderea nu rămâne doar în casa omului lui.
Începând de astăzi, o parte din oamenii noștri trec prin durerea pierderii. Colegii pierd un câine pe care l-au cunoscut și alături de care au lucrat. Iar printre beneficiarii noștri sunt oameni și copii pentru care Alice nu a fost doar „un câine de terapie”, ci un partener pe care l-au așteptat, l-au mângâiat, cu care s-au jucat și lângă care au trăit momente importante.
Poate că aceasta este și partea cea mai grea a privilegiului de a trăi și de a lucra alături de câini.
Primim enorm de la ei: dragoste, încredere, devotament, apropiere și ani întregi de atașament.
Iar toate acestea fac ca, într-o zi, să existe și o pierdere pe măsură.
Astăzi ne gândim la Alice și la omenii ei. Dar și la toți cei care au cunoscut-o și pentru care absența ei va avea un loc.
Pentru că un câine poate aparține unei familii și, în același timp, poate ajunge să facă parte din poveștile multor oameni. 🖤