Povestea Antoniei
Evoluție prin terapia asistată de animale
Antonia sau Toni, așa cum ne place să o strigăm, este o fetiță în vârstă de 12 ani, căreia la vârsta de aproximativ 2 ani i s-a dat diagnosticul de întârziere mintală și autism.
Primele întâlniri cu Toni
Noi am cunoscut-o în urmă cu aproximativ 4 ani.
Era o fetiță timidă, firavă, speriată de căței, de mișcările sau de lătratul lor și de orice sunet mai puternic (ducând mâinile la urechi de fiecare dată).
Cu toate că avea aceste temeri și nu se putea exprima în cuvinte, se putea vedea pe chipul ei dorința de a interacționa cu Betty și Alice, cățelușele noastre.
Oferindu-i multă blândețe, răbdare, iubire, înțelegere, compasiune, dar și încercând să găsim un mod de a comunica cu ea, Toni a căpătat încredere în noi, terapeuții ei, și totodată în cățelușii noștri.
Primele progrese vizibile
Cu timpul, atunci când venea la noi, dorința și bucuria i se citeau pe chip, era mereu un zâmbet, iar cele două cățelușe au reprezentat o motivație atât de mare încât a început și să spună câteva cuvinte (Betty, papă!, Alice, șezi!, Vreau mingea mică!).
Încă de la început, ședințele se încheiau cu un cântecel (Măi, măi, măi/ Cățelușa mea/ Măi, măi, măi/ O iubesc pe ea), pe care noi îl cântam, iar Toni doar mângâia cățelușele și îngâna un pic linia melodică.
În prezent, la finalul fiecărei ședințe, Toni se așează lângă ele și în timp ce le mângâie, le cântă singură acest cântecel, reușind să pronunțe corect aproape toate cuvintele.
Generalizarea comportamentelor pozitive
Treptat a ajuns să se obișnuiască cu toți cățelușii noștri de terapie, trecând astfel și printr-un proces de generalizare.
Pe stradă nu a mai avut tendința să fugă atunci când întâlnea un câine, lătratul nu a mai reprezentat un factor perturbator.
Depășirea fricii de metrou
Acum un an și jumătate, Antonia se confrunta cu o nouă frică și anume, de a merge cu metroul.
Și pentru că ea și mama ei aveau nevoie să meargă zilnic cu un mijloc de transport (metroul fiind de cel mai mare ajutor), aveau nevoie ca Toni să înfrunte și această teamă.
Cățelușa Betty a fost cea care a ajutat-o să treacă peste acest impas.
Am mers împreună de câteva ori cu metroul având-o alături pe Betty și putând să o mângâie ori de câte ori simțea nevoia.
Văzând-o pe Betty că este liniștită și în siguranță, Toni a putut prelua și ea această stare și ușor-ușor a reușit să se obișnuiască.
Legătura care i-a schimbat viața
Pentru Toni, Alice și Betty au reprezentat o portiță prin care să treacă mai ușor în „lumea noastră”.
A găsit acceptare necondiționată, prietenie loială, afecțiune, un mod de a comunica și de a fi înțeleasă, chiar și fără cuvinte.
S-a simțit văzută și a găsit sprijin în momentele cele mai grele.
Sunt multe momente în care Toni intră în camera de terapie, se așează pe canapea, iar Betty vine lângă ea sau în brațele ei.
Toni râde, o mângâie și se privesc cu multă căldură preț de câteva minute.
Atunci, și nu numai, ne dăm seama cât de valoroasă poate fi pentru copiii ca Toni o astfel de legătură!
Este pata de culoare într-o lume gri, liniștea care acoperă haosul și dragostea pe care doar prin ochii cățeilor o pot înțelege.
Povestea Antoniei este posibilă doar cu ajutorul oamenilor cu inimă mare
Iată cum poți și tu susține povești similare:
Ești parte din Wall of Kindness
Suntem o asociație și ne implicăm activ în comunitate pentru a susține echilibrul fizic și emoțional al oamenilor – cea mai mare parte din încasări este direcționată către proiecte sociale (activități, vizite, terapie asistată) pentru familii și persoane defavorizate.
Atunci când colaborezi cu noi sau ne sprijini într-o activitate, ai o contribuție directă în societate. Îți mulțumim pentru asta!
