Proiectul ”Câinele, prietenul meu”

hero

Descriere proiect

Proiectul „Câinele, prietenul meu” este unul dintre cele mai longevive programe educaționale derulate de Asociația Clubul Câinilor Utilitari. În cei peste 10 ani de activitate, proiectul a ajuns la mai bine de 30.000 de beneficiari, fiind implementat inclusiv în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Scopul proiectului este de a aduce în școli și grădinițe sesiuni interactive și educative prin care copiii să învețe cum să relaționeze corect cu câinii, să aprofundeze relația dintre om și animal și să dobândească reguli esențiale de prevenție și siguranță.

În cadrul activităților, copiii participă la prezentări, exerciții practice, jocuri educative și interacțiuni directe cu câinii utilitari, într-un cadru sigur și adaptat fiecărei grupe de vârstă.

Obiective principale:

  • promovarea siguranței și a responsabilității în relația copil–câine;
  • dezvoltarea empatiei și a spiritului de cooperare;
  • crearea unor experiențe educative pozitive și memorabile;
  • încurajarea unui stil de viață sănătos și activ.

Detalii cheie

  • Locație:

    școli și grădinițe din București și Ilfov

  • Beneficiar:

    peste 30.000 de copii în cei 10 ani de proiect; aproximativ 1,700 elevi în ultimul an

  • Investiție asociație:

    echipe de handleri și câini utilitari, materiale educative și logistice

  • Durată:

    proiect derulat continuu în ultimii 10 ani; în perioada recentă (2024 – august 2025) au fost realizate 25 de vizite

  • Parteneri:

    unități școlare și grădinițe; anterior, Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Rezultate și impact

25 vizite

25 vizite

educative desfășurate între 2024 – august 2025
1.700+ elevi

1,700+ elevi

implicați direct în ultimul an
30,000+ beneficiari

30,000+ beneficiari

în întreaga perioadă de implementare a proiectului
Creșterea nivelului de siguranță

Creșterea nivelului de siguranță

și responsabilitate în interacțiunea copil–câine
Consolidarea relației om–animal

Consolidarea relației om–animal

prin experiențe pozitive, joc și empatie

Galerie foto proiect

Aceste proiecte sunt posibile doar cu ajutorul oamenilor cu suflet mare

Poza 8

Iată cum poți și tu susține povești similare:​

Fii sponsor

Implică-te în parteneriate cu impact clar în comunitate – terapie, educație, copii și acțiuni cu rezultate măsurabile.

Donează

Empatia nu are nevoie de bugete mari, ci de o inimă mare. Iar pentru noi, orice sumă contează.

Colaborează cu noi pentru activități

Ne poți susține direct, invitându-ne să aducem câinii și activitățile noastre la voi.

Apelează la serviciile noastre

Ești parte din Wall of Kindness

Suntem o asociație și ne implicăm activ în comunitate pentru a susține echilibrul fizic și emoțional al oamenilor – cea mai mare parte din încasări este direcționată către proiecte sociale (activități, vizite, terapie asistată) pentru familii și persoane defavorizate. 

Atunci când colaborezi cu noi sau ne sprijini într-o activitate, ai o contribuție directă în societate. Îți mulțumim pentru asta!

Poza 3