CE INSEAMNA
ACTIVITATILE ASISTATE DE ANIMALE
Activitatile Asistate de Animale (AAA) sunt activitati bazate pe interactiunea pozitiva dintre oameni si caini. Acestea ofera oportunitati motivationale, educationale si recreationale de imbogatire a calitatii vietii. AAA se realizeaza intr-o varietate de medii de catre traineri specializati, paraprofesionisti si/sau voluntari, in asociatie cu animale care intrunesc anumite criterii.
AAA sunt intalniri ocazionale unde oamenii si animalele “se intalnesc si se saluta”. Aceeasi activitate poate fi repetata de la o persoana la alta si se poate desfasura simultan cu mai multe persoane.
AAA au un obiectiv general pe care il putem defini cel mai bine prin imbunatatirea calitatii vietii. Nu exista obiective ce trebuiesc indeplinite si nu se pastreaza neaparat activitatea de la o intanire la alta. Au un caracter spontan.
Nu necesita conditii deosebite sau un cadru special unde sa se desfasoare. Se pot sustine oriunde si oricand.
Durata si frecventa intalnirilor este planificata dinainte, dar nu in mod individual, ci vizand grupul. Pot fi activitati destinate grupurilor inchise sau unui numar deschis de participanti.
AAA se bazeaza pe bucuria de a face lucruri impreuna, oameni si animale. Se adreseaza doar persoanelor carora le face placere compania unui animal si care au un comportament potrivit.
Exemple de Activitati Asistate de Animale:
- Vizitarea copiiilor sau a batranilor din centrele speciale sau aziluri.
- Vizitarea bolnavilor din spitale.
- Desfasurarea de activitati educationale si de petrecere a timpului liber in gradinite, scoli, institutii.
- Participarea la demonstratii de dresaj.
- Participarea la activitati si evenimente sociale.
- Insotirea persoanelor cu dizabilitati in activitatile sociale, la scoala, la locul de munca, in momente dificile din viata lor etc.
- Participarea cainilor la diferite activitati educationale in scoli, gradinite, biblioteci, centre speciale etc.
Beneficiile interactiunii dintre oameni si caini in timpul Activitatilor Asistate de Animale
Beneficii fizice:
- Ajuta la imbunatatirea tonusului fizic si a conditiei fizice generale: persoanele cu caini activi sunt mult mai dispuse la efort si activitati fizice, iar exercitiile cu cainii ofera un mod placut si atractiv de a face miscare.
- Ajuta la imbunatatirea coordonarii si constientizarii corporale: in cadrul exercitiilor de disciplina si dresaj canin, cainele este exprem de receptiv la limbajul nostru corporal. Acest lucru ajuta in invatarea folosirii corpului ca fiind un mijloc de comunicare. De asemnea, ne ajuta sa intelegem cum percep ceilalti ceea ce transmitem in mod indirect.
- Faciliteaza semnifcativ scaderea hormonilor de stres: acest fapt are efecte directe asupra organismului precum scaderea stresului la nivel general, scaderea tensiunii arteriale, a anxietatii etc.
Beneficii psihice:
- In cazul activitarilor care contin elemente de dresaj, beneficiarii invata importanta auto-organizarii, a coerentei in activitate si a constantei in motivatie si actiuni.
- Persoana invata importanta stapanirii de sine si a arta exprimarii emotiilor intr-un mod productiv si corect, adecvat situatiei. Cainele si interactiunea cu el cere multa rabdare si rezistenta la frustrare, orice fel de tensiune fiind un element ce strica relatia.
- Activitatile desfasurate impreuna cu cainii ajuta la exprimarea trairilor persoanle, la exteriorizare si la reducerea inhibitiei.
- Prin acest gen de activitati, clientii capata incredere in capacitatile lor de a controla o situatie.
- AAA ajuta in caz de depresie, nervozitate, plictiseala si/sau rutina obositoare.
Beneficii sociale:
- Prezenta unui animal functioneaza ca un mijlocitor al interactiunii dintre oameni. Activitatile asistate de animale reduc sentimentele de singuratate si izolare, ajuta la trecerea peste barierele sociale dintre oameni. S-a observat in mod direct ca o persoana cu un caine stabileste mult mai multe contacte sociale intr-o singura plimbare decat una fara caine.
- Activitatile asistate de animale sunt un mijloc excelent de imbunatatire a coeziunii unui grup social, de relationare si munca in echipa, pentru atingerea unui obiectiv comun.
- Ajuta la cresterea gradului de responsabilizare sociala.
- AAA cresc gradul de implicare in activitate, deoarece orice ai face este mult mai interesant in prezenta unui caine.
Daca doriti ca echipa noastra de Activitati Asistate de Animale sa va faca o vizita in scoala, gradinita, centru etc, o puteti contacta pe
Daca doriti ca echipa noastra de Activitati Asistate de Animale sa va faca o vizita in scoala, gradinita, centru etc, o puteti contacta pe Luciana– telefon: 0721682435, pentru stabilirea detaliilor legate de program si desfasurare.